Biografie

Alin Timofte s-a nascut in Bistrita, intr-o familie crestina si iubitoare de muzica. Din copilarie a dezvoltat o pasiune pentru muzica, iar la varsta de 8 ani a fost inscris la Scoala Populara de Arte unde a facut pian timp de 5 ani. In acest timp si-a descoperit pasiunea si pentru tobe si chitara.

In timpul liceului a infiintat o trupa care a ajuns sa aiba un impact rasunator in randul tinerilor. Trupa se numea Contrast si sub acest nume au fost lansate doua albume, “Un altfel de drum” si “Oxigen”. Dupa aproximativ patru ani Alin si-a schimbat genul muzical si, din punct de vedere spiritual, s-a maturizat, asa ca a inceput un nou proiect, trupa “3,2,1”. Cu aceasta trupa au fost lansate 3 albume, “Inchinare”, “Ridica-ma” si “Traiesc”. Trupa si-a desfasurat activitatea pana in anul 2009.

In anul 2008 s-a casatorit cu Emima. Modul de viata s-a ajustat si, concomitent, Alin a trecut la o noua forma: duetul. Impreuna cu sotia sa, a inregistrat albume solo ( “Iti Dau Inima Mea” si “In Tine Ma Incred” ). In acelasi timp Alin a conceput si o alta formula muzicala si apoi un album, “Sfant Esti Doar Tu”, sub numele Alin Timofte Band in anul 2010.

In anul 2011 are loc lansarea albumului “Vreau Sa-Ti Ascult Inima” care a fost creat impreuna cu sotia lui, Emima. Imediat dupa, in noiembrie 2011, lanseaza al doilea album sub numele Alin si Emima Timofte, albumul de colinde intitulat “E Sarbatoare”.

Sursa: Contrast Media